| Olimpiada de la Beijing din 2008 |
|
A 29-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară s-a aflat sub sloganul „One world, one dream” – „O lume, un vis”, bine arcuit pe această gazdă inegalabilă care a fost China, cu cei peste 5000 de ani de istorie şi tradiţie. Beijing-ul avea să fie, într-adevar, timp de două săptămâni (8–24 august 2008), „o lume, un vis”, grandoarea competiţiei în sine fiind dată, evident, şi datorită organizării minuţioase, spectacularului. Indiscutabil, China şi-a onorat cu succes rolul de gazdă. Au fost cele mai scumpe Jocuri. Chinezii au investit nu mai puţin de 43 miliarde de dolari! Au beneficiat de peste un milion de voluntari! Organizatorii au uimit şi prin arenele create pentru evenimentul planetar, precum „Bird’s Nest” („Cuibul de Pasăre”) – cu cele 91.000 locuri sau „Water Cube” (“Cubul cu Apă”), structuri sportive incredibile. Nu mai puţin de 80 de şefi de state şi de guverne au fost prezenţi la fastuosul ceremonial de deschidere a Olimpiadei. Şi tot la capitolul statistici: 4,7 miliarde de telespectatori a constituit o cifră record, fiind calificat drept cel mai urmărit eveniment din toate timpurile, potrivit unui studiu Nielsen. Read more... [Olimpiada de la Beijing din 2008] |
| Olimpiada de la Atena din 2004 |
|
Titlul rândurilor de față reprezintă, de fapt, sloganul sub care s-au desfășurat Jocurile Olimpice de Vară de la Atena, 2004. Acestea au revenit „acasă” după 108 ani (1896 fiind anul primei Olimpiade moderne, găzduită pe tărâmul legendar al Eladei). Sincer, Greciei i se facuse o nedreptate refuzându-i-se candidatura organizării Jocurilor Olimpice la Centenar (1996), așa încât acum s-a produs și o „reparație” creatorilor Jocurilor, astfel încât ideea olimpică și-a regăsit pământul natal, în umbra sacră a monumentului etern al democratiei și libertății, Acropole... Read more... [Olimpiada de la Atena din 2004] |
| Olimpiada de la Sydney din 2000 |
|
Dinamo pe locul 15 din … 198 de ţări !
|
| Olimpiada de la Atlanta din 1996 |
|
Tot pe… apă a fost mai bine !
Cum s-au prezentat românii ? N-a mai fost, evident, ca în urmă cu 12 ani, tot pe pământ american, la Los Angeles, când delegaţia noastră îşi înscria un record propriu 53 de medalii, dintre care 20 de aur! N-a mai fost aşa din varii motive pe care nu are rost să le enumerăm în această lucrare. Dar, şi aşa, Tricolorii n-au dezamăgit, ei aflându-se, deseori, printre protagonişti. Read more... [Olimpiada de la Atlanta din 1996] |
| Olimpiada de la Barcelona din 1992 |
|
Performanţă la canotaj, contraperformanţă la… kaiac-canoe !
|
Page 2 of 4
<< Start < Prev 1 2 3 4 Next > End >>Săptămâna 18-23 mai 2026
Baschet. LNBM, semifinale (meci 4), marți 19 mai, ora 18:00: Dinamo – CSM CSU Raiffeisen Oradea. Sala Dinamo. Digi Sport
Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 3), marți 19 mai, ora 20:00: Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești
Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 4), joi 21 mai, ora 20:00 (dacă mai este cazul): Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești
Baschet. LNBM, semifinale (meci 5), vineri 22 mai (dacă mai este cazul): CSM CSU Raiffeisen Oradea - Dinamo. Sala Dinamo. Digi Sport
Fotbal. Liga 2, baraj menținere (retur), sâmbătă 23 mai, ora 11:00: CSC Șelimbăr – CS Dinamo. Stadion Măgura - Cisnădie
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 8), sâmbătă 23 mai, ora 12:00: Dinamo – RC Gura Humorului. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
Fotbal. Superliga Romania, play-off (etapa 10), sâmbătă 23 mai, ora 18:00: U* Cluj Napoca – FC Dinamo 1948
În perioda 31.05 - 1.06.2026 inclusiv, BAZINUL ESTE ÎNCHIS.
Abonamentele de înot agrement se prelungesc automat cu 2 zile (cu excepția AGR 365), iar şedințele de inițiere se reprogramează pe WhatsApp la 0740 100 030.
CS Dinamo vă urează o minivacanță frumoasă!

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI
ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI