Editorial George Vescan

Autorul articolului și interviului: George Vescan (foto Mihai Neacșu)

Ion Cernea, omul care a realizat tot ce şi-a dorit, ne dezvăluie în acest interviu cum a devenit un mare sportiv, antrenor, arbitru, dar şi despre viața alături de soţia sa, Irina Loghin.

A devenit vicecampion la J.O. Roma din 1960 și a fost medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 1964,  vicecampion mondial la Yokohama – Japonia în 1961, campion mondial  la Tampere – Finlanda în 1965, a câștigat 10 titluri de Campion Național în cei 10 ani cât a luptat la seniori (1955- 1965, la categoriile 52 ,57 și 63 kg).

La cei 79 de ani ai săi, este acelaşi om vertical, cu un profil parcă sculptat în stâncă, cu ochi albaştri pătrunzători de culoarea oţelului, exprimă hotărâre și siguranță. Îmi povesteşte cu uşurinţă şi bucurie despre cum a reușit în viaţă.

Nu te ataşa de un singur obiectiv atunci când simţi că poţi mai mult

O strategie a succesului în psihologie este: să ai un obiectiv clar, să faci tot ce este posibil pentru a-l obţine, dar să fii capabil de a trece la alte obiective, mai mari, atunci când oportunităţile apar.

Un articol de George Vescan

Motto: Adversarul care îți este o obsesie a devenit o parte din tine

Lucian Blaga

Sportivii de performanță au ca obiectiv principal victoria la concursuri. A învinge adversarul, înseamnă confirmarea propriei valori, iar intrecerea este încărcată de mulți factori stresanți (ambiție, incertitudine, tensiune, teama de a nu dezamăgi, etc). Stresul competițional, dacă nu se transformă în anxietate, este bun, deoarece mobiliză resurselor energetice și psihocomportamentale. Dar, dacă sportivul se gândește aproape obsesiv la competiție și asta cu multe zile înainte, va persista într-o stare de stres care îi va consuma cantități suplimentare de energie. De aceea, insomniile, dereglările digestive, tensiunile și durerile musculare își fac prezența cu regularitate la unii sportivi, înaintea competițiilor. Având ca punct de plecare stresul, tulburările somatice pot fi tratate foarte eficient din perspectiva psihosomatică.

Competiția sportivă este stresantă prin dimensiunea motivațională și emoțională mare. Cu toate acestea, sunt sportivi cărora stresul acesta le face bine pe când altora le face rău. Celor cu o motivație îndreptată spre („cum să fac să câștig”), stresul este activator. Pe când, pentru cei care sunt motivați de evitarea eșecului („cum să fac să nu pierd, să nu dezamăgesc, etc”), stresul competițional induce anxietate și blocaje emoționale chiar înainte de a începe competiția.

Mecanismele interioare ale stresului stau la baza evoluției umane. Încă din perioada preistorică, omul trebuia instinctiv să se apere de pericole. Factorii de stres ai strămoșilor noștri, reprezentau adevărate confruntări pe viață și pe moarte. În prezent, reacția de stres funcționează ca în acele vremuri sălbatice și de cele mai multe ori nu este adecvată realității (un concurs sportiv nu mai este o confruntare a gladiatorilor). Este drept, că fluxul  de adrenalină ce se declanșează atunci când ne gândim la o confruntare sportivă, nu este același, ca atunci când ne întâlneam cu ursul prin pădure. Dar dacă, sportivul în timpul liber, se gândește prea mult la incertitudinea concursului sau pur și simplu la lupta ce îl așteaptă, efectul cumulativ al acestor gânduri stresante ajung să inducă tensiuni musculare, nervozitate, sau alte tulburări psihosomatice.

Un articol de de George Vescan 

Moto: Durerea fizica este glasul emoțiilor ignorate.

Durerile musculare și articulare ale sportivilor, care apar înaintea unei competiții importante, au de foarte multe ori cauze psihosomatice. Aceste dureri, reprezintă o problemă majoră în realizarea obiectivelor și produc neîncredere antrenorilor față de sportivi. În acestă situație, sportivii trebuie să fie tratați cât mai repede, și asta presupune: investigații medicale, proceduri de diagnosticare invazive, prescrierea unor medicamente puternice, fizioterapie, modificarea planului de antrenament, dar, de cele mai multe ori fără a obține rezultatul scontat. Aceată rezistență a durerilor fizice la tratamentele clasice, reprezintă un semnal clar, că originea afecțiunii trebuie căutată la nivel psihic.

Durerile musculare sunt frecvent întâlnite în sportul de performanță. Sensibilitatea dureroasă poate cuprinde și structurile adiacente, precum ligamente, tendoane sau oase. Acestea au, de obicei, legătură cu efortul fizic intens, cu un stres muscular prelungit, ca urmare a activității fizice solicitante. Chiar și în această situație tensiunea psihologică cauzată de apropierea concursului poate amplifica mult percepția durerii.

Așadar, tensiunile psihice pot cauza sau pot amplifica durerile musculare. Cele mai frecvente afecțiuni ale sportivilor cauzate de tulburările psihosomatice, sunt: durerile de spate, umeri, cefaleea, spasmele musculare, migrenele, tulburările de somn, respirația superficială, amețeli,  diminuarea capacității de concentrare, de înțelegere și comunicare. Toate acestea vor diminua mult potențialul real al sportivilor și reprezintă o formă de autosabotaj subconștient. Atunci când problemele din mintea unui individ produc tensiuni emoționale ce nu pot fi exprimate, acestea își găsesc un mod de comunicare în exterior prin intermediul durerilor fizice.

Prin urmare, somatizarea tensiunilor mentale și emoționale reprezintă tendința sistemului de a se exprima la nivel fizic, dacă suferința psihică nu a fost înțeleasă și tratată. Fenomenul somatizării tensiunilor psihice este mult mai des întâlnit decât se crede (30-40% dintre pacienții medicali), practic orice afecțiune fizică conține și componente psihice. De aceea, eu recomand ca prin anumite tehnici psihosomatice, înaintea începerii unui tratament alopat, să se elimine blocajele emoționale și tensiunile psihice ce au cauzat sau amplificat afecțiunea fizică. Astfel tratametul medical va fi mult mai eficient.

Editorial de George Vescan

Moto: Sportul de performanță este o luptă, iar campionii sunt cei care acceptă provocările cu plăcere și încredere, cei care cred în steaua lor strălucitoare

Se spune că în viață există oameni de succes care realizează tot ce își propun, pe când alții sunt urmăriți de eșec. Oare ce ii diferențiază pe acești oameni?

Specialiștii spun că cei din categoria oamenilor de succes gândesc 10% și acționează 90% deoarece sunt proactivi și au încredere că vor realiza ce și-au propus. Cei urmăriți de eșec gândesc 90% și acționează 10%. Mai mult, chiar și în puținele lor încercări acționează ezitând pentru că se îndoiesc de rezultat, neavând suficientă încredere în ei. Gânduri de genul: "dar dacă nu o sa câștig...", "parca este mai bun adversarul...", "îmi doresc mult dar daca...", sunt specifice celor fără încredere în ei, contribuind major la cei 90% gândire. Pe când cei care au încredere se gândesc doar la ce au de făcut și trec la acțiune, fără a lăsa timp îndoielilor să apară în mintea lor.

Auzim adesea pe cei din lumea sportului, spunând: „este bine pregătit dar a pierdut pentru că nu are încredere în el”. Din păcate de obicei sportivilor li se cere sa fie motivați, să aibă încredere în ei, să se concentreze sau să se relaxeze, dar fără ca vreodată să le fi spus cineva ce înseamnă acestea și cum le pot realiza. De aceea doresc ca în acest articol sa prezint pe scurt cei trei factori principali ai încrederii în sine.