Editorial George Vescan

Un articol de de George Vescan 

Moto: Durerea fizica este glasul emoțiilor ignorate.

Durerile musculare și articulare ale sportivilor, care apar înaintea unei competiții importante, au de foarte multe ori cauze psihosomatice. Aceste dureri, reprezintă o problemă majoră în realizarea obiectivelor și produc neîncredere antrenorilor față de sportivi. În acestă situație, sportivii trebuie să fie tratați cât mai repede, și asta presupune: investigații medicale, proceduri de diagnosticare invazive, prescrierea unor medicamente puternice, fizioterapie, modificarea planului de antrenament, dar, de cele mai multe ori fără a obține rezultatul scontat. Aceată rezistență a durerilor fizice la tratamentele clasice, reprezintă un semnal clar, că originea afecțiunii trebuie căutată la nivel psihic.

Durerile musculare sunt frecvent întâlnite în sportul de performanță. Sensibilitatea dureroasă poate cuprinde și structurile adiacente, precum ligamente, tendoane sau oase. Acestea au, de obicei, legătură cu efortul fizic intens, cu un stres muscular prelungit, ca urmare a activității fizice solicitante. Chiar și în această situație tensiunea psihologică cauzată de apropierea concursului poate amplifica mult percepția durerii.

Așadar, tensiunile psihice pot cauza sau pot amplifica durerile musculare. Cele mai frecvente afecțiuni ale sportivilor cauzate de tulburările psihosomatice, sunt: durerile de spate, umeri, cefaleea, spasmele musculare, migrenele, tulburările de somn, respirația superficială, amețeli,  diminuarea capacității de concentrare, de înțelegere și comunicare. Toate acestea vor diminua mult potențialul real al sportivilor și reprezintă o formă de autosabotaj subconștient. Atunci când problemele din mintea unui individ produc tensiuni emoționale ce nu pot fi exprimate, acestea își găsesc un mod de comunicare în exterior prin intermediul durerilor fizice.

Prin urmare, somatizarea tensiunilor mentale și emoționale reprezintă tendința sistemului de a se exprima la nivel fizic, dacă suferința psihică nu a fost înțeleasă și tratată. Fenomenul somatizării tensiunilor psihice este mult mai des întâlnit decât se crede (30-40% dintre pacienții medicali), practic orice afecțiune fizică conține și componente psihice. De aceea, eu recomand ca prin anumite tehnici psihosomatice, înaintea începerii unui tratament alopat, să se elimine blocajele emoționale și tensiunile psihice ce au cauzat sau amplificat afecțiunea fizică. Astfel tratametul medical va fi mult mai eficient.

Editorial de George Vescan

Moto: Sportul de performanță este o luptă, iar campionii sunt cei care acceptă provocările cu plăcere și încredere, cei care cred în steaua lor strălucitoare

Se spune că în viață există oameni de succes care realizează tot ce își propun, pe când alții sunt urmăriți de eșec. Oare ce ii diferențiază pe acești oameni?

Specialiștii spun că cei din categoria oamenilor de succes gândesc 10% și acționează 90% deoarece sunt proactivi și au încredere că vor realiza ce și-au propus. Cei urmăriți de eșec gândesc 90% și acționează 10%. Mai mult, chiar și în puținele lor încercări acționează ezitând pentru că se îndoiesc de rezultat, neavând suficientă încredere în ei. Gânduri de genul: "dar dacă nu o sa câștig...", "parca este mai bun adversarul...", "îmi doresc mult dar daca...", sunt specifice celor fără încredere în ei, contribuind major la cei 90% gândire. Pe când cei care au încredere se gândesc doar la ce au de făcut și trec la acțiune, fără a lăsa timp îndoielilor să apară în mintea lor.

Auzim adesea pe cei din lumea sportului, spunând: „este bine pregătit dar a pierdut pentru că nu are încredere în el”. Din păcate de obicei sportivilor li se cere sa fie motivați, să aibă încredere în ei, să se concentreze sau să se relaxeze, dar fără ca vreodată să le fi spus cineva ce înseamnă acestea și cum le pot realiza. De aceea doresc ca în acest articol sa prezint pe scurt cei trei factori principali ai încrederii în sine.

Editorial de George Vescan

”Smulge gândurile rele cu alte gânduri”

Sf. Nill Sinaitul

Spuneam în articolul precedent că din cauza mai multor neajunsuri, performanța sportivă este în scădere. Baza de selecție este tot mai mică și implicit ”talentele înnăscute” tot mai puține. De aceea specialiștii din domeniul sportului trebuie să maximizeze toate resursele sportivilor pentru a ajunge la performanțe remarcabile, chiar și cu cei care nu s-au ”născut campioni”.

Unul dintre principalii factori care potențează performanța oricărui sportiv este conștientizarea gândirii negative involuntare și controlarea acesteia. Aceasta apare în mintea nostră din zona subconștientă și ne influențează direct emoțiile și starea corporală. Gândurile negative involuntare, odată conștientizate, pot fi înlocuite cu acele gânduri care ne creează o motivație optimă și o stare psiho-fizică optimă.

Foarte mulți sportivi buni, la începutul unei competiții sunt pur și simplu terorizați de gândurile negative: ”dacă o să pierd în primul tur?”; ”dacă ratez?”; ”să nu dezamăgesc…”; ”dacă nu o să iau medalia de aur?”. Aceste gânduri pe care nu și le doresc, dar care vin fără voia sportivilor, le dezvoltă stări emționale din spectrul fricii sau al temerilor de penibil și rușine. Emoțiile declanșează la rândul lor stări corporale de tensiune, tremur, greutate, nod în gât sau în stomac, respirație superficială, amețeală și dificultăți de atenție. Aceste stări corporle sunt mascate sau controlate cu un efort uriaș din partea sportivilor. Este de la sine înțeles că sportivii în aceste stări psiho-fizice sunt sub potențialul lor real cu mult. Cu toate acestea sunt sportivi care o dată intrați în joc, mai devreme sau mai târziu își revin, dar alții nu. În orice caz rareori se întâmplă ca aceste gânduri dezastruoase să se întâmple întocmai, de cele mai multe ori ele doar crează stări psiho-fizice neproductive performanței.

Editorial de George Vescan

"Învațatul este asemeni navigării în amonte: dacă nu avansezi esti tras înapoi."

Proverb chinezesc

Se spune tot mai des în ultimul timp, că: ”în România înalta performanță este obținută doar datorită sportivilor cu talent nativ excepțional”. Acest posibil adevăr mă face să înțeleg că principalul merit al performanțelor obținute de acești sportivi este moștenirea lor genetică. Adică, în lipsa unui program de selecție adevărat, a unor metode de antrenament  și mentalități moderne, ultima speranță de a mai obține medalii mondiale și olimpice ne stă în norocul de a găsi în continuare sportivi cu bagaj genetic de excepție.

Personal, sunt convis că talentul nativ contează mult, dar sunt convins și de faptul că funcția crează organul, iar psihicul nostru este rodul experiențelor acumulate de-a lungul vieții. Așadar, acum când baza de selecție a sportivilor este tot mai mică, la majoritatea ramurilor sportive, suntem obligați să găsim metode de a dezvolta abilități de excepție, chiar și celor care aparent nu sunt născuți pentru a fi mari campioni. Deviza multor antrenori: ”cine rezistă rămâne, cine nu, pleacă acasă” trebuie schimbată cu: ”fiecare sportiv ascunde un talent, ce așteaptă să fie descoperit și dezvoltat”.

Schimbarea modului de relaționare între antrenor și sportiv cât și folosirea mijloacelor pe care le oferă știința, au devenit o necesitate, în condițiile actuale. Atitudinea autoritară a antrenorilor exprimată prin sintagma ”muncești la antrenament  pentru că vreau eu” trebuie alternată cu stilul democratic: ”muncești la antrenament pentru că asta îți dorești tu”, astfel făcându-se un pas important în dezvoltarea conștiinței și motivației sportivilor. Dar pentru aceasta, antrenorul trebuie să știe ce își dorește cel mai mult sportivul, ce îl motivează, pentru ca apoi să îi aducă aminte, dacă este nevoie: "că el (sportivul), își dorește să ajungă unde și-a propus și de aceea este bine să facă…"